Contract de schimb la notar - București

Potrivit art. 1763 Cod Civil, contractul de schimb reprezintă un acord între două părți, cunoscute sub denumirea de copermutanți, prin care fiecare parte se angajează să transmită un bun pentru a dobândi altul.

Altfel spus, contractul de schimb este actul juridic prin care două părți convin să își transfere reciproc dreptul de proprietate asupra unor bunuri, fără plată în bani. Este o formă de înstrăinare reglementată de Codul civil, care presupune echivalența valorică și consimțământul liber exprimat.

Există mai multe tipuri de contract de schimb: de bunuri imobile (apartamente, case, terenuri extravilane ori intravilane) sau de bunuri mobile ex. contract de schimb auto sau alte bunuri de valoare.

Acte necesare

Actele de identitate:

Ale copermutanților. Cetățenii străini cărora nu li s-a atribuit un cod numeric personal de către autoritățile române vor prezenta numărul de identificare fiscală atribuit de organul fiscal.

Documente Matrimoniale:

Certificatul de căsătorie și, dacă există, convenția matrimonială.

Procură Autentică:

În cazul în care părțile sunt reprezentate de un mandatar.

Documente pentru Persoane Juridice:

Actul constitutiv al societății, CUI/CIF, certificat constatator recent emis de Registrul Comerțului.
Decizia Asociatului Unic/Hotărârea Adunării Generale a Asociaților cu privire la schimb.

Documente de Proprietate:

Titlurile de proprietate ale copermutanților asupra bunurilor implicate în schimb.

Documentație Cadastrală:

Documentele legate de cadastru și întabulare

Certificat de atestare fiscală:

Eliberat de direcția de taxe și impozite de la locul situării imobilului care se face obiectul schimbului. Termenul de valabilitate al acestui certificat este de 30 de zile de la data emiterii.
Se elibereaza la cererea coschimbașilor, prin intermediul notarului public.

Extras de Carte Funciară:

Pentru fiecare imobil implicat în schimb, valabil 10 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii.
Se elibereaza la cererea coschimbașilor, prin intermediul notarului public.

Adeverința asociației de proprietari:

Dacă există asociație constituită.

Ultimele facturi de utilități:

Și dovada achitării acestora.

Certificat de performanță energetică a imobilului:

Dacă este cazul.

Alte Documente:

Depinzând de particularitățile fiecărui contract, pot fi necesare alte documente suplimentare.

Prezentarea Documentelor:

Taxele notariale pentru contractul de schimb se calculează în funcție de valoarea bunurilor schimbate.
Notarul aplică onorariul conform grilei de evaluare a Uniunii Naționale a Notarilor Publici și în funcție de complexitatea actului.

Pentru detalii suplimentare sau clarificări, se recomandă consultarea unui specialist notarial.

Întrebări frecvente

1. Se poate încheia un contract de schimb între rude?
Da, fără restricții. Totuși, este recomandată evaluarea corectă a bunurilor pentru a evita eventuale litigii viitoare.

2. Se poate schimba o mașină pe un teren?
Da, cu condiția ca ambele bunuri să fie evaluate corect și acceptate de ambele părți. Contractul va conține mențiuni despre tipul bunurilor, valoarea estimată și eventualele diferențe financiare.

3. Cât durează finalizarea unui contract de schimb?
În funcție de actele părților, contractul se poate autentifica în 1-2 zile lucrătoare, dacă sunt disponibile certificatele fiscale și extrasul de CF.

Hai să vorbim

Programează o ședință de consultanță

Telefon

Mobil - 0786 431 112
Fix - 0214 103 502

Email

ros.cristina@enp.ro

Hai să discutăm